Izabela PănescuIzabela Pănescu
  • Eu sunt Izabela
    • Cum mă văd eu
    • Cum mă vede Prâslea
    • Povestea transformării mele
    • Munca mea în televiziune
    • Apariții în presă
    • Colaborări, evenimente, parteneriate
    • Misiunea site-ului
    • Contact
  • Pilula de tinerețe
    • Emisiuni
    • Sănătate
    • Călătorește sănătos
    • Descoperim oameni faini
    • Cărțile care-mi plac
  • Rețetele Izabelei
    • Gustări
    • Salate
    • Feluri principale
    • Deserturi
    • Băuturi
    • Supe/ciorbe
    • Fără gluten
    • Fără lactate
    • Vegetarian
    • Raw vegan
  • Prâslea cel gospodin
    • Povestea lui Prâslea
    • Bărbat în bucătărie
    • Rețetele lui Prâslea

Cum să prevenim infecțiile respiratorii: igiena nazală și alte obiceiuri sănătoase

Izabela2020-09-25T10:27:35+02:00

Nas înfundat mai tot timpul, iar din când în când răceli ori probleme cu sinusurile, parcă din ce în ce mai greu de tratat. De fiecare dată medicul de familie sau cel ORL îmi recomanda și apă de mare, pe care îmi spunea să o folosesc zilnic: „Așa cum ne spălăm pe mâini, pe corp, pe dinți sau în urechi, la fel are nevoie și nasul să fie spălat, mai ales că e atâta poluare în jur”, îmi spuneau.

Era logic, doar că eu nu reușeam deloc să mă împac cu acele recipiente cu apă de mare, care arătau ca un spray sau un fixativ. Simțeam că presiunea era prea mare și pur și simplu mă durea nasul în interior de fiecare dată când foloseam. Parcă aș fi rănit mucoasa nasului, asta era senzația.

Igiena nazală este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru că noxele și poluarea urbană au ajuns pe locul doi ca factori de risc în bolile de tract respirator. (dr. Bogdan Popescu)

Acum 6-7 luni am primit să testez un produs nou pe piața din România, o apă de mare într-un recipient mic, care arată exact ca acele spray-uri nazale pe bază de cortizon, care îți desfundă nasul când ești răcit, ai rinită ori sinuzită. Se numește Nosette și recunosc că prima dată am fost sceptică, m-am documentat și pe site-urile din afară, să văd exact ce conține, să nu fie cumva un medicament, nu un produs de folosit zilnic. Am fost plăcut surprinsă când am constatat că are doar apă de mare și nimic altceva.

A fost dragoste la prima… folosire 🙂

De atunci chiar îl folosesc zilnic, și dimineața, și seara. Așa cum fac duș, așa cum mă spăl pe dinți, așa îmi „spăl” și nasul. Iar pentru că este un recipient mic, îl iau cu mine și când merg în călătorii.

Nasul meu nu mai e uscat (în special vara aveam niște cruste în interior, de la aerul condiționat), nu îl mai simt înfundat tot timpul, iar când am răcit chiar am scăpat mult mai ușor și mai repede de toate simptomele.

A! Și tot cu Nosette am reușit să o convingem pe nepoțica mea să sufle nasul. Nu îi plăcea deloc să facă asta, oricât ne-am fi rugat de ea și oricât i-am fi explicat. Și știți că e esențial să sufli nasul atunci când ești răcit, pentru că secrețiile întrețin inflamația.

S-a întâmplat să merg la Târgu-Jiu când era ea răcită și a văzut cum îmi curăț eu nasul dimineața și seara. A vrut și ea să facă la fel ca mine și de atunci folosește și singură Nosette sau îi cere surorii mele să îi dea în năsuc 🙂

Cum se face corect igiena nazală

Ca să înțelegeți mai bine de ce este importantă igiena nazală, am vorbit despre asta cu dr. Bogdan Popescu, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colțea.

De ce este importantă igiena nazală?

Este foarte importantă pentru că împiedică dezvoltarea infecțiilor respiratorii și la copii, și la adulți, îmbunătățește somnul, la persoanele alergice elimină mare parte din simptome și previne reapariția episoadelor alergice. Și pentru că tot vorbeam de copii, alăptarea copilului este mult mai facilă în momentul în care copilul respiră corespunzător.

Igiena nazală este, de asemenea, importantă, având în vedere nivelul crescut al poluării. Sunt chiar recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, pentru că noxele și poluarea urbană au ajuns pe locul doi ca factori de risc în bolile de tract respirator. Practic igiena nazală zilnică îmbunătățește calitatea vieții și previne eventualele boli ale aparatului respirator.

Deci igiena nazală previne bolile, dar poate să facă parte și din tratamentul unor boli deja existente?

Da, apa de mare se folosește și pentru pacienții care au procese inflamatorii sau infecțioase la nivelul nasului și sinusurilor paranazale, este utilizată și după chirurgia care se practică la nivelul foselor nazale și a sinusurilor.

Mai este utilă atunci când apar cruste uscate în interiorul nasului. Sunt două perioade mai importante: una iarna, începând din noiembrie până în februarie-martie, când aerul este rece și uscat și favorizează formarea acestor cruste, și vara, când aerul este de asemenea uscat sau suntem expuși la aerul condiționat, care usucă mucoasa nazală. Dacă folosim produsele pe bază de apă de mare, acestea ajută la hidratarea mucoasei, fluidificarea secrețiilor și la o eliminare mai ușoară a acestor cruste.

Dar de ce să nu folosim apă simplă sau apă cu sare, cum foloseau bunicii noștri?

Sunt mulți pacienți care ajung la camera de gardă și îmi spun că își spală nasul cu apă cu sare, dar diferența majoră între produsele standardizate de tipul spray-urilor cu apă de mare și acea apă cu sare, apă de la robinet, îmbuteliată ori ser fiziologic este că produsele standardizate sunt foarte aproape de concentrația de ioni pe care o au secrețiile din nas în mod fiziologic. În plus, un mare avantaj al acestor soluții saline este că sunt și decontaminate, și purificate. Astfel joacă rol de antiseptic și rol antiinflamator la nivelul nasului. Totul pleacă de la această compoziție, care este foarte bine studiată și este foarte aproape de ceea ce reprezintă secrețiile organismului.

Cu ce frecvență ar fi bine să folosim apa de mare?

De regulă, mai ales în cazul prevenției, sunt recomandate între 2 și 4 pufuri în fiecare nară, de două ori pe zi.

Pentru că nu există contraindicații, nu există efecte adverse, nu există supradoză sau fenomene alergice care să derive din administrarea de soluții saline, practic se poate folosi oricând, la orice interval de timp, atâta vreme cât e necesar. Adică îl folosești dimineața și seara, dar dacă în timpul zilei apare senzația de nas uscat, de exemplu, îl poți folosi din nou fără probleme.

Pentru pacienții care suferă de o boală, indicația medicului curant este cea care contează.

Cum să folosim mai exact aceste spray-uri cu apă de mare?

Este bine să ținem capul foarte ușor aplecat în spate, pentru ca apa să nu curgă din nas. În momentul declanșării trebuie să inspiri normal, iar apoi să faci câteva respirații complete inspir-expir, nu una singură, înainte să dai următorul puf. Astfel conținutul pufului va pătrunde inclusiv în sinusurile paranazale, pentru că sinusurile se aerisesc în momentul în care expirăm. Abia apoi dai al doilea puf și este important să nu se sufle nasul imediat, ci să așteptăm câteva minute, pentru ca soluția să acopere mucoasa nazală în întregime.

Dar dacă ții capul pe spate nu se duc impuritățile înapoi în nas, în gât?

Nu trebuie să îl ținem mult pe spate. Trebuie să fie doar foarte, foarte puțin pe spate. Ideea e să nu fie aplecat în față, cu bărbia în piept.

Iar dacă inspirăm în momentul în care apăsăm pe pulverizator, nu tragem și impuritățile în interior?

Nu. Impuritățile sunt dizolvate la nivelul mucusului de pe mucoasa nazală și sunt prinse în niște cili ai mucoasei, deci ele nu ajung în spatele nasului sau în gât. Mucusul are rol protector la nivelul mucoasei: el practic dizolvă particulele de o anumită dimensiune, le solubilizează și sunt îndepărtate prin mișcarea cililor din mucoasă dinspre posterior către anterior, către narine.

Dacă inspiri normal nu o să tragi mucusul în spate, ci doar particulele de apă de mare. Noi când inspirăm creăm un flux de aer care acoperă toată mucoasa nazală. Dacă ne ținem respirația, soluția salină n-o să ajungă peste tot.

Șigur că este important să nu ținem capul pe spate după administrare, pentru că astfel secrețiile se vor scurge gravitațional.

Apa de mare poate fi folosită atât de copii, cât și de femeile însărcinate

În cazul copiilor tot de două ori pe zi este recomandat?

Sau de câte ori este nevoie, cu o singură mențiune: în cazul Nosette, de exemplu, poate fi administrat din primele momente ale vieții, nu există contraindicații, dar trebuie folosită formula pentru copii, cea izotonă, dacă vorbim despre utilizarea zilnică, pentru curățarea nasului și prevenirea bolilor. Formulele hipertone, care au o concentrație mai mare de ioni dizolvați în apă, trebuie folosite pentru perioadele acute, adică pentru o patologie, nu pentru îndepărtarea impurităților și crustelor.

Pot fi folosite și de femeile însărcinate?

Da, mai ales că femeile însărcinate pot să aibă rinita de sarcină, adică o inflamație a mucoasei nazale de cauză hormonală, iar la ele administrarea decongestionantelor nazale este contraindicată. Apa de mare este o soluție optimă, pentru că nu are contraidnicații sau efecte adverse. Dar este un tratament simptomatic, nu tratează cauza. Femeile însărcinate trebuie să știe că această rinită pe care o au este cauzată de sarcină, nu de o afecțiune a nasului.

Când este cazul să mergem la medic și să nu ne bazăm doar pe igiena nazală?

Igiena nazală nu este panaceu. Trebuie mers la medic când ai obstrucție nazală cronică mai bine de 3 luni de zile, adică îți simți mereu nasul înfundat. Trebuie mers cât mai repede în fazele acute, când obstrucția este însoțită de secreții purulente. De asemenea ar fi indicat să ceri părerea unui medic dacă există sângerări nazale frecvente, miros neplăcut în nas sau fenomene care țin de alergie: strănuturi repetate, secreții abundente și mâncărimi la nivelul nasului.

Obiceiuri sănătoase pentru a preveni infecțiile respiratorii

Ce alte obiceiuri ar fi bine să avem pentru a preveni afecțiunile la nivel ORL?

În primul rând fumătorii să renunțe la fumat sau să reducă numărul țigărilor și aici intră și fumătorii pasivi, deci să nu stăm într-un mediu în care este fum de țigară.

Un alt principiu sănătos: să avem un nivel de umiditate al aerului între 30 și 50%. Sunt foarte puțini oamenii care au un nivel controlat al umidității și trebuie avut mare grijă. Dacă la serviciu nu există, măcar acasă și în special noaptea, în camera în care se doarme să verificăm nivelul umidității și dacă este prea scăzut sau prea mare, să folosim un umidificator.

Foarte important este și să aerisim spațiul în care stăm, inclusiv dormitorul, să avem cât mai puțin praf și aici atrag atenția asupra covoarelor pufoase, a jucăriilor de pluș, care rețin praf și alergeni.

Și neapărat trebuie să renunțăm la obiceiul de a ne curăța nasul cu degetul, cu rama de la ochelari sau alte obiecte. Pot apărea fenomente inflamatorii ori infecțioase la nivelul nasului, din cauza mâinilor nespălate sau a altor obiecte care au microbi. Dacă folosim apa de mare ajutăm mecanismele naturale de eliminare a impurităților din nas, nu forțăm cu nimic, așa cum facem cu degetul, de exemplu.

 

***

Acest text este scris la invitația Dr. Reddy’s, care a lansat pe piața din România Nosette Classic, un spray nazal ce conține 100% apă de mare izotonică extrasă din Marea Adriatică. Beneficiile Mării Adriatice sunt cunoscute în toată lumea, datorită cantității mare de săruri minerale și oligoelemente.

Astfel, Nosette Classic ajută la curățarea și hidratarea căilor nazale iritate și regenerează mucoasa nazală, ceea ce ajută la prevenirea răcelii și gripei. Este recomandat pentru igiena zilnică a nasului și poate fi folosit de oricine, inclusiv de femeile însărcinate, mamele care alăptează și copiii de peste 1 an.

 

Print Friendly, PDF & EmailPRINT

Articole din aceeași categorie:

Care este părerea ta? Anulează răspunsul

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Newsletter

Follow me

Facebook
Instagram
You Tube

Articole recente

Dr. Cătălina Crețu: Suplimentele sub formă de spray se asimilează mai bine decât comprimatele 30/09/2020
Pandișpan cu fructe (rețetă cu făină integrală, fără lactate și fără zahăr) 22/09/2020
Unde puteți mânca pizza cu blat integral și pizza vegană în București 28/08/2020
Cele două fețe ale României | Cum putem micșora prăpastia dintre rural și urban 03/08/2020
#CălătoreșteSănătos: 14 cazări cu intrare separată, în mijlocul naturii 02/08/2020
Cazare la căsuțe individuale, în natură | #CălătoreșteSănătos în România 29/07/2020
9 ani de @tinerete.fara.batranete 🙏🏻 9 ani d 9 ani de @tinerete.fara.batranete 🙏🏻 9 ani de @digi24hd 🎉

Au fost cu de toate: cu multă muncă, pasiune, cu prietenie, durere, lacrimi, dar și cu multe bucurii si recunoștință. Sper că v-am inspirat să faceți schimbări către un stil de viață echilibrat🙏🏻 De fapt știu din mesajele voastre că am făcut asta și o să o facem în continuare🤗 

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care ne urmăriți🙏🏻, le mulțumesc invitaților pentru informațiile împărtășite🙏🏻, tuturor colegilor mei care au contribuit în acești ani la realizarea emisiunii🙏🏻, dar și colegilor de la Știri și de la toate celelalte departamente Digi24, pentru munca lor de zi cu zi🙏🏻 La mulți ani!🎉

#digi24 #tineretefarabatranete #tvstation #tvshow #healthshow #healthinspiration #healthtips #izabelapanescu
Am făcut scuba diving🎉🙏🏻🤿 Încă nu-m Am făcut scuba diving🎉🙏🏻🤿 Încă nu-mi vine să cred! Tot mă gândesc dacă nu cumva a fost un vis🐠🦑🐟 A fost cea mai tare experiență ever! În anii ăștia am învățat să schiez, am făcut parasailing, m-am dat și pe tobogan cu apă o dată (tot ca să îmi înving frica), dar nu se compară nimic cu scuba. Ce e sub apă e incredibil! Nu poate fi descris în cuvinte. 

Imaginați-vă că eu nu știu să înot, îmi e frică să stau în apă și erau valuri mărișoare. Plus că sunt super friguroasă și apa e rece. Nu am intrat până acum decât puțin, cu picioarele. But I DID IT🎉🎉🎉 Și nu scriu asta ca să mă laud, ci ca să vă inspir și să vă dau încredere că se poate! Mi-au trecut un milion de gânduri prin cap, am avut multe frici, dar le-am depășit treptat. 

Promit că vă povestesc mai multe zilele următoare, când vom primi și pozele underwater🐟🦑🐠

Am pus și două video-uri de la început, când mă acomodam cu apa și echipamentul➡️➡️➡️

#scubadiving #calatorestesanatos #scubadive #firsttimescubadiving #egypt #redsea #redseascubadiving #hurghada
Viața acvatică e fabuloasă🙏🏻 Am tras c Viața acvatică e fabuloasă🙏🏻 Am tras cu ochiul deocamdată printr-un seascope, adică un vas care are niște geamuri-lupă. Dați swipe➡️ și o să vedeți cum am admirat coralii și peștișorii. Ei erau la 20 de metri adâncime, dar îi vedeam ca și cum treceam pe lângă ei. 

Evident că organizatorii au făcut și spectacol: unul dintre ei se scufundă, le dă peștilor mâncare și astfel vin foarte mulți la geamuri. 

Tot pentru a admira coralii și peștii, există și varianta cu submarinul. Părerile sunt împărțite: unii oameni spun că e mai fain cu seascope-ul, alții cu submarinul. Nouă chiar ne-a plăcut cu seascope-ul, dar nu pot face comparație, pentru că nu am fost cu submarinul. Despre varianta asta a scris @daddycool.ro - el și @ana_novic au fost acum câteva zile cu copiii - găsiți o postare la ei în feed despre submarin. 

Excursia cu seascope-ul durează 2 ore (plus transferul hotel-port-hotel) și e foarte fain că se face și o pauză de 10-15 minute pentru snorkeling, de care noi nu am știut:( Deci dacă mergeți cu seascope-ul neapărat să vă luați coatumul de baie, prosopul și echipamentul de snorkeling. 

Am intrebat dacă cei mai mulți corali sunt morți, pentru că erau foarte puțini colorați. Mi-au spus că o parte sunt morți, i-am întrebat dacă din cauza poluării, dar nu păreau să știe prea multe. Am citit apoi mai multe articole și văd că in ultimii ani s-au luat ceva măsuri pentru protejarea lor. Nu știu dacă suficiente, dar măcar s-au luat. Și mă mai bucur că perioada asta de pandemie, deși pentru turism a fost și este încă un dezastru, pentru viața marină cu siguranță a fost o binecuvântare. 

#CălătoreșteSănătos #multumesc #recunostinta #acvaticlife #grateful #gratitude #thankyou #seascope #hurghadaseascope #hurghada #hurghadaegypt #egypt #coralreef #redseacorals #redseacoralreef #redsea #redseafishes
Am ajuns pe o insulă exotică, dar la 3 ore de Am ajuns pe o insulă exotică, dar la 3 ore de mers cu avionul de București😉 Insula Giftun din Egipt arată așa cum vezi în fotografiile din Maldive, Zanzibar sau alte destinații exotice. E un loc superb, în care se ajunge dacă ești în vacanță în Hurghada și iei o excursie opțională (se numește Orange Bay sau Giftun). DAR din punctul meu de vedere merită să mergi aici doar în anumite condiții:
➡️ dacă ești în Egipt în sezon și poți intra în apă. Noi am intrat doar puțin cu picioarele, pentru că este destul de rece. Sunt și oameni mai curajosi, dar am vazut foarte, foarte puțini în apă. 
➡️ dacă vrei să faci snorkeling sau să te dai cu banana/canapeaua:) Asta pentru că oprirea la Orange Bay este de doar 2 ore, iar alte două opriri sunt pentru a vedea Marea Barieră de Corali din Marea Roșie ori pentru sporturi nautice. 

Pe scurt, dacă mergi în perioada asta, când la Orange Bay nu prea poți intra în apă, și nici snorkeling nu faci, și nici cu banana nu te dai, nu prea merită oboseala, banii, poluarea. Noi am plecat la 7:30 dimineața de la hotel și am ajuns înapoi la 18:30 (asta și pentru că hotelul nostru e departe de port).

❗️Snorkeling să știți că fac foarte mulți oameni și în perioada asta - toți spun că apa e ok, că e rece doar puțin când intri și adevărul este că are aproximativ 21 de grade, deci e ok pentru scufundări. Noi nu am îndrăznit, pentru că ne bătuse vântul toată ziua, eu nu știu să înot și erau valuri din cauza vântului care se întețise. Dar prietenul nostru Vlad a salvat onoarea grupului🤿👏🏼🤿

Pe de altă parte, când am văzut peisajele acelea superbe și Bariera de Corali (ce puteam vedea la suprafață, căci în jos nu am intrat), iar deasupra lor atâtea bărci care poluează și deranjează mediul marin... M-am întristat... Nu știu dacă se face ceva pentru a proteja aceste minuni ale naturii... Sper că se face... Si acesta este un motiv pentru care spun că nu are rost să mergi atâta drum doar pentru a sta 2 ore la Orange Bay. 

#CălătoreșteSănătos #lovetraveling #orangebay #egypt
Cu rochița asta superbă #madeinro vă aștep Cu rochița asta superbă #madeinro vă aștept mâine la emisiune😉 Și cu două invitate de la care aflăm o mulțime de informații utile: 
🎤 Doamna Neli Pfeiffer, specialist in terapii cosmetice apicole, ne spune cum putem folosi mierea, propolisul, lăptișorul de matcă sau veninul de albine pentru a avea un ten frumos și sănătos.
🎤 Dr. Elena Dragomir, medic primar medicină fizică, recuperare și balneologie, ne spune totul despre terapiile balneare de la Băile Govora. 

Vă așteptăm mâine (sâmbătă), de la ora 17:30, la @tinerete.fara.batranete 

PS: rochița o găsiți la @district_24_showroom 💛

#madeinro #romaniandesigner #lovemadeinro #wearmadeinro #izabelapanescu #tineretefarabatranete #digi24
Deși mănânc echilibrat, în ultimii ani am tot Deși mănânc echilibrat, în ultimii ani am tot avut probleme digestive. În special balonare, dar am avut și perioade cu reflux și greață, inclusiv trezit noaptea din somn din cauza asta. Am încercat eu să îmi dau seama ce nu îmi priește, dar parcă tot era o verigă lipsă, mai ales că mă simțeam mai mereu obosită, aveam probleme cu somnul, nasul uscat și înfundat mai mereu. 

Știam de mult timp că o posibilă cauză poate fi intoleranța la anumite alimente, dar abia la finalul anului trecut am reușit să fac analiza, iar rezultatele arată intoleranțe la 17 alimente. Sau mai bine spus alergii alimentare întârziate, pentru că asta depistează testul ImuPro, pe care l-am făcut eu și Ionuț. Soțul meu are doar patru alimente de exclus, numai că are și intoleranță la histamină, care se găsește în foarte multe alimente, printre care banane, vinete, roșii, brânză, vin roșu. Iar eu am inclusiv la alimente considerate sănătoase, precum migdale, caju, ceapă, mure.

Sunt multe de povestit, urmează un consult la medic, apoi să excludem alimentele o perioadă și să le reintroducem treptat, plus suplimente pentru susținerea organismului. Promit să vă povestesc mai multe pe parcurs, în special în Stories, dar și pe site. 

Voi face curând și un interviu cu dr. @cezarina_matei despre intoleranțe și alergii alimentare întârziate. Dacă aveți întrebări, le puteți lăsa în comentarii. 

Despre testul ImuPro găsiți mai multe informații pe www.testedebine.ro @teste_de_bine 

Atenție, această postare nu ține loc de consult la medic. Dacă aveți probleme de sănătate, cereți părerea unui medic. În același timp, țineți minte că e esențială depistarea cauzelor, nu doar tratarea simptomelor. Și că e nevoie de o abordare complexă când sunt dezechilibre în organism, iar de multe ori cauzele sunt multiple, nu e una singură.
Voi ce ați făcut bun în weekend? Eu mă laud cu Voi ce ați făcut bun în weekend? Eu mă laud cu acest mic dejun colorat, sățios și #nowaste 🌏 Știu că nu pare ceva special, dar pentru mine este☺️

Aveam în frigider cotoarele de la ciupercile folosite joi seara la orez, plus niște ruccola și praz care se cam ofiliseră, așa că am făcut rapid o omletă. Am păstrat frunzele mai fresh din ruccola si am făcut o salată cu ridichi, am mai pus niște gogoșari alături, pâine integrală făcută de mama mea și gata! De fapt am mai făcut ceva: ceai de sunătoare, pe care eu îl adooor💛 Mă duce direct în copilărie💛

#RețeteleIzabelei #micdejun #micdejunsanatos #micdejunechilibrat #omletă #alegerisanatoase #niciomasafaralegume #niciomasafaraverde #fararisipa #fărărisipă #fararisipaalimentara #risipaalimentara #nowastemeal #nowastedfood #healthybreakfastideas
Idee de mic dejun: pastă de măsline kalamata. No Idee de mic dejun: pastă de măsline kalamata. Noi am mâncat-o cu spanac, ridichi și usturoi. Rețeta este pe site, scrisă de Ionuț acum câțiva ani:) Am pus link în bio⬆️

Am mai mâncat zacuscă de ciuperci făcută de mama mea, dar tot alături de legume crude. Am suplimentat farfuria de vreo trei ori cu spanac și usturoi😁 V-am mai zis că facem un tratament pentru deparazitare, iar paraziților intestinali nu le place deloc usturoiul😉 

#RețeteleIzabelei #masline #retetesanatoase #retete #retetesimple #retetevegane #reteterapide #retetedepost #micdejun #micdejunsanatos #micdejunechilibrat #micdejunsănătos #micdejundelicios #alegerisanatoase #alegerisănătoase #healthyfood #healthyrecipes #healthychoices
Știu că nu e o poză “demnă” de Instagram, Știu că nu e o poză “demnă” de Instagram, dar trebuie neapărat să faceți piure cu ulei de dovleac și puțin usturoi. E delicioooos💛 Și e perfect pentru persoanele care au paraziți intestinali😉

Noi facem o cură de deparazitare și, pe lângă tratament, trebuie să mâncăm usturoi și dovleac. Plus că nu avem voie lactate, printre altele. De asta l-am făcut așa astăzi și am rămas surprinsă cât de bun este! 

Încercați-l și dați-mi un semn dacă vă place. Puteți folosi și alt tip de ulei, numai să fie presat la rece și să vă placă gustul. 

#RețeteleIzabelei #alegerisanatoase  #faralactate  #retetefaralactate

Acesta este un blog personal. Opiniile sunt ale mele, nu ale angajatorului, colaboratorilor sau partenerilor mei. Articolele și fotografiile pot fi preluate doar cu acordul meu. Mulțumesc!

 

Copyright 2014-2018. Toate drepturile rezervate.

Facebook
Instagram
You Tube
  • Eu sunt Izabela
    • Cum mă văd eu
    • Cum mă vede Prâslea
    • Povestea transformării mele
    • Munca mea în televiziune
    • Apariții în presă
    • Colaborări, evenimente, parteneriate
    • Misiunea site-ului
    • Contact
  • Pilula de tinerețe
    • Emisiuni
    • Sănătate
    • Călătorește sănătos
    • Descoperim oameni faini
    • Cărțile care-mi plac
  • Rețetele Izabelei
    • Gustări
    • Salate
    • Feluri principale
    • Deserturi
    • Băuturi
    • Supe/ciorbe
    • Fără gluten
    • Fără lactate
    • Vegetarian
    • Raw vegan
  • Prâslea cel gospodin
    • Povestea lui Prâslea
    • Bărbat în bucătărie
    • Rețetele lui Prâslea
Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare, precum și pentru asigurarea unor functionalități. Politica Cookies.
SUNT DE ACORD